Helyspecifikus színházi tér- és látványolvasatok

Interpretări ambientale spațio-imagistice ale teatrului
Discursul central al cercetării de față reprezintă o analiză multidisciplinară a fenomenelor teatrale generate de transferarea spectacolului din scena unidirecționată în spațiul real, „liber”, adică ambiant (fizic sau „găsit”). Această „mutare” – care înseamnă trecerea reprezentației din spațiul tradițional (al scenei de perspectivă) în contextul concretului - neutru din punct de vedere artistic –, are consecințe evidente atât asupra utilizării spațiului și a vizualității, cât și asupra receptării.
Prima parte va reflecta asupra unor probleme ca perceperea spațiului spectacolelor ambientale contemporane: principiul și practica reprezentației în modelarea spațiului, formele (contemporane) de spațiu cum ar fi spațiul environmental specificul și funcționarea acestuia. Tematica ordonată în jurul primei părți ne trimite spre probleme care vor primi o importanță accentuată în contextul limitelor reprezentației. Discuția asupra cadrului se va rezuma în ipoteza conform căreia acesta constituie elementul (adițional) al reprezentației care circumscrie orientarea viitoare a anchetei noastre. În conformitate cu aserțiunea lucrării noastre, acel factor care generează mutațiile în privința esenței spectacolului/operei este însuși cadrul. Căci, în absența cadrului atât coeziunea, cât și structura operei devin incerte. Mai mult, lipsa cadrului este de asemenea răspunzătoare pentru încetarea totalității reprezentației.
A doua parte a disertației și explorările analizelor descriptive se axează pe fenomenele corelate vizualității reprezentațiilor ambientale. Se prezintă nevoia unei definiri a interpretării lecturii imagistice în privința spectacolelor environmentale – ca teatrul stradal sau diferitele spectacole de tip performance –, deoarece specificitatea acestei „sfere vizuale” sau perceptiv „materiale” – spre deosebire de modul vizual tradițional de comunicare – pretinde de la receptor o lectură paradoxală care presupune ca spectatorul să atribuie imaginea în așa fel încât aceasta să nu fie desemnată sau indicată între „cadre estetice”. Această parte de încheiere este focusată asupra analizei privind producerea imaginilor în spectacolele environmentale, respectiv asupra modalităților de înțelegere a logicii, a dramaturgiei imaginilor și vizualității.